Valeriu Gheorghiţă: Avem peste 40% din populaţia adultă vaccinată anti-Covid-19

Valeriu Gheorghiţă: Avem peste 40% din populaţia adultă vaccinată anti-Covid-19
Valeriu Gheorghiță
Publicat: 24/10/2021, 23:00

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că numai în ultimele 72 de ore s-au administrat peste 360.000 de doze de vaccin şi că în acest moment, în România, peste 40% din populaţia adultă s-a vaccinat.

Gheorghiţă a făcut un apel către universităţile de medicină să organizeze maratoane ale vaccinării în marile oraşe şi a precizat că un astfel de maraton se va desfăşura la Bucureşti în fiecare sfârşit de săptămână, până la finalul anului.

În ultimele trei zile, întreaga ţară a fost într-un maraton de vaccinare pentru că, în ultimele 72 de ore, la nivel naţional, peste 360.000 de doze au fost administrate. Sunt peste 260.000 de persoane care au venit pentru doza 1, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele patru săptămâni cu doza 1. Este o creştere extrem de importantă şi de dorit a numărului de persoane care în aceste zile s-au adresat către centrele de vaccinare (…). Îi încurajez şi pe cei care nu sunt decişi să se vaccineze, să se adreseze către centrele de vaccinare. Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare, aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de cel puţin 70% persoane vaccinate din populaţia adultă. În acest moment, avem peste 40% rată de acoperire vaccinală în rândul populaţiei adulte, de peste 18 ani”, a declarat, duminică seară, Valeriu Gheorghiţă.

La Maratonul Vaccinării din Capitală, peste 29.000 de oameni s-au imunizat

El a menţionat că, la Maratonul Vaccinării care este în desfăşurare în Capitală, peste 29.000 de oameni s-au imunizat. „Dacă ne referim la datele de la Maratonul de vaccinare de la Bucureşti, sunt peste 29.000 de persoane până la această oră care s-au vaccinat în cele şase centre de vaccinare. Dintre acestea, sunt peste 21.000 de persoane care au primit prima doză de vaccin”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Maratoane de vaccinare vor avea loc în București în fiecare final de săptămână

Astfel de maratoane de vaccinare vor avea loc în Capitală, în fiecare final de săptămână, până la sfârşitul anului.

„Împreună cu Universitatea de Medicină Carol Davila, Colegiul Medicilor şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, ne-am gândit şi vom organiza la fiecare sfârşit de săptămână un maraton de vaccinare în municipiul Bucureşti identificând un centru de vaccinare care să aibă program extins. Tocmai de aceea, până la finalul anului sperăm să atingem acel prag de imunizare colectivă prin vaccinare”, a declarat Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a făcut un apel către Universităţile de Medicină din ţară să organizeze astfel de maratoane în marile oraşe.

„Lansez pe această cale invitaţia tuturor Universităţilor de Medicină şi Farmacie din ţară, de asemenea, tuturor Direcţiilor de Sănătate Publică ca în marile oraşe să organizăm astfel de evenimente de vaccinare care să asigure la final de săptămână o creştere a capacităţii de vaccinare. În ultimele săptămâni am deschis progresiv noi centre de vaccinare, noi cabinete de vaccinare şi sperăm ca în următoarea perioadă să ajungem la 150.000, chiar 200.000 de doze administrate în fiecare zi”, a mai declarat Gheorghiţă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal